Mai multe vânzări datorită experienței îmbunătățite din toalete

O toaletă îmbunătățită asigură vânzări sporite. Tork PeakServe vă permite să creați cea mai bună experiență pentru clienți, sporind nivelul de satisfacție și cheltuielile și, în același timp, reducând stresul și frustrarea personalului dumneavoastră de curățenie. Descoperiți modul în care Tork PeakServe® ajută echipa din Gekås Ullared, să mențină toaletele la un standard superior pentru cei 5.000 de clienți – în fiecare zi.


Arta reumplerii prosoapelor de hârtie pentru cinci milioane de vizitatori

Fiecare țară are principalele sale atracții turistice. Franța are muzeul Luvru. Italia are Bazilica Sfântul Petru. Suedia are un magazin în pădurile Halland. Cu aproape cinci milioane de vizitatori anual, Gekås din Ullared a fost alegerea evidentă pentru studiul pilot cu noul sistem inovator de dozare a prosoapelor pentru mâini Tork PeakServe®.

 

Magazinul care a debutat în 1967 la parterul unei vile este în prezent un magazin universal ce acoperă suprafața a cinci stadioane de fotbal. Aici au venit 4,8 milioane de persoane în căutare de chilipiruri în 2016. Clientul mediu petrece 4 ore și 43 de minute în magazin și, în acest interval, majoritatea vizitează una din cele 115 toalete, de mai multe ori. 

 

„În prezent avem 35-40 de persoane care fac curățenie la Gekås și totuși poate fi foarte stresant”, declară Ulrika Kerttu, manager de locație la Sodexo, compania care administrează toate serviciile de curățenie la Gekås. „Fiecare toaletă din magazin este curățată de cel puțin trei ori pe zi, multe din ele mult mai des de atât. Cu toate acestea, este aproape imposibil să ținem pasul cu reumplerea cu prosoape pentru mâini, deoarece sunt atât de mulți clienți încât personalul de curățenie trebuie să aștepte la rând ca să poată intra și curăța. Prosoapele de hârtie nu trebuie să se epuizeze și acest lucru generează mult stres pentru personalul nostru.”


Testarea Tork PeakServe

În decembrie 2016, șapte dozatoare de prosoape Tork Xpress® Multifold au fost înlocuite cu noul sistem Tork prosoape pentru mâini PeakServe® Continuous®.


„Am ales să le amplasăm în toaletele din zona restaurantului”, a declarat Ulrika Kerttu. „Sunt mereu incredibil de aglomerate, iar în locația respectivă am putut desfășura testul în cele mai solicitante condiții.” 


După un test de aproape o jumătate de an, noul sistem a primit calificative maxime. „Sunt absolut minunate! Este exact ce ne trebuia.” 


Un sistem complet nou pentru prosoape de hârtie, Tork PeakServe oferă un tip complet nou de prosop de hârtie și combină capacitatea foarte mare cu dozarea neîntreruptă, rapidă și unică. Noile prosoape sunt comprimate, ceea ce-i asigură noului dozator o capacitate cu până la 250% mai mare comparativ cu sistemele actuale de prosoape pentru mâini.


„Diferența este uriașă. Cu siguranță nu este nevoie să reîncărcăm prosoapele atât de des. Faptul că prosoapele sunt comprimate înseamnă nu numai că fiecare dozator are o capacitate de peste 2100 de prosoape, ci și că acestea ocupă mult mai puțin spațiu în depozit și în cărucioarele de curățenie”, afirmă Ulrika Kerttu.


Reîncărcare rapidă

Tork PeakServe reduce timpul de reîncărcare la jumătate și poate fi reîncărcat oricând. Pachetele sunt introduse prin partea de jos, în timp ce prosoapele sunt dozate pe sus, generând o acțiune continuă ce necesită o forță minimă.

 

Important pentru satisfacția clienților 

Un sondaj recent* a arătat că toaletele murdare și supraaglomerate reprezintă problema numărul 1 a oaspeților în locurile cu trafic mare. În total 71% au avut o experiență negativă la toaletă când au vizitat un loc cu mulți vizitatori. Acest lucru poate afecta afacerile, deoarece două din cinci persoane care au avut o experiență neplăcută le povestesc prietenilor. Obișnuit cu vizitatorii numeroși, Håkan Pettersson, reprezentant de vânzări la Ahnviks, care furnizează în prezent produse de igienă către Gekås, este încântat de lansarea Tork PeakServe. „Tork PeakServe oferă ceva ce nu exista înainte și are un potențial mare. Acum că am văzut beneficiile în viața reală, este clar că sistemul satisface nevoile din locațiile cu trafic ridicat. De abia așteptăm să încorporăm sistemul în gama noastră de produse.”
 
*Pe baza sondajului IPSOS desfășurat pe 3000 de persoane din Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Polonia și Suedia care au vizitat o locație cu mulți vizitatori în ultimele 9 luni.